Iubire la malul mării…
Când vezi o asemenea scenă emoţionantă, îţi imaginezi dialogul tainic dintre cei doi tineri, care îşi declară o iubire nesfârşită… precum imensitatea mării. Da, marea este un martor perfect pentru cei ce se iubesc!
Reflexii în oglindă – găsiţi pe pagina lui Sorin.

Wordless Wednesday (CCXXIII)
Marea înspumată…
“Miercurea fără cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen.
Vă doresc numai zile frumoase!

Cer plumburiu…

Cu gândul la zilele petrecute la mare, v-am adus şi aceste fotografii mai puţin luminoase, dar tot frumoase. Şi cum am avut parte de câteva zile caniculare, poate aceste poze ne vor transmite… un pic de răcoare şi de briza mării.
Vă doresc să aveţi numai zile frumoase şi răcoroase!

Reflexii marine

Pentru că este vremea vacanţelor, v-am oferit aceste fotografii de la mare, dorindu-vă să ajungeţi acolo cât mai degrabă. Să aveţi un weekend frumos şi plin de bucurii!
Reflexii în oglindă – o idee a lui SoriN.
Sursa video aici.

Wordless Wednesday (CXX)
„Chipeşul„

Să aveţi o zi de miercuri frumoasă!

La malul mării…

Chiar şi când cerul este acoperit de nori grei, ameninţători, parcă prevestind furtuna, nu-ţi vine să pleci de lângă mare…

La ţărmul mării

Vara a trecut atât de repede… Amintirea locurilor frumoase pe unde am trecut fiecare dintre noi, rămâne în suflet ca o căldură atât de plăcută. Sunt locuri care parcă s-au „lipit” de inima noastră, încât le purtăm cu noi oriunde ne-am duce.





O poartă către … infinit!







La mare în februarie…
În orice perioadă a anului ne-am reîntâlni cu ea, este mereu fascinantă. Marea ne fascinează cu măreţia ei, cu întinderea nesfârşită de ape, cu albastrul întunecat în care ne odihnim privirile, cu zbaterea necontenită a valurilor care se sparg în stâncile de pe mal sau se risipesc pe plaje, cu stolurile de pescăruşi care străbat cerul ca nişte săgeţi, alungând liniştea cu ţipetele lor. Pe timp frumos sau vreme furtunoasă, marea ne uimeşte, ne atrage, ne farmecă…
Vara este prin excelenţă anotimpul mării. Ajungi chiar să crezi în miezul verii că toată lumea s-a mutat la mare! Aglomeraţie multă, linişte puţină. Aproape că nu ai cum să rămâi singur cu marea, măcar câteva clipe. Căci în preajma ei poţi să ai atât de puternic un sentiment al regăsirii propriei persoane. Tu şi marea…
Iarna însă, când vremea rece ne strânge pe toţi în case, la căldură, pe ţărmul mării e aproape pustiu. Numai ici, colo, mai vezi câte o siluetă zgribulită, rătăcind pe malul mării, măturat de vânturi puternice şi valuri înfricoşătoare, care se zdrobesc cu putere de ţărm. Când iarna cea zgribulită dă semne de rămas bunfăcând loc gingaşei primăveri, razele soarelui învăluie marea într-o lumină atât de frumoasă. Iar oamenii ies din casele lor, atraşi de semnele primăverii şi admiră pe mai vechea lor „cunoştinţă” – marea.

Pentru cei ce iubesc marea, dar nu stau în preajma ei ca să o poată vizita mai des, gândul la mare se preschimbă în dor, iar dorul în nerăbdarea de a se lăsa cuprinşi de vraja mării, în mult aşteptatele vacanţe.
Anul acesta iarna nu ne-a oferit prea multe spectacole de forţă, aşa cum ne obişnuia în fiecare an. Zilele geroase (puţine de altfel), mohorâte, triste, au lăsat loc în mai multe rânduri şi unor zile frumoase, însorite, incredibil de calde, care ne-au bucurat nespus. Într-o astfel de zi, oriunde te-ai afla, nu poţi să rămâi indiferent la toate frumuseţile pe care ni le-a lăsat Dumnezeu.
Chiar dacă suntem abia la început de februarie, iar până la vară mai este încă mult, marea rămâne la fel de frumoasă, de fascinantă… Convingeţi-vă!

Albastru nesfârşit…



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu