Iubire la malul mării…
Când vezi o asemenea scenă emoţionantă, îţi imaginezi dialogul tainic dintre cei doi tineri, care îşi declară o iubire nesfârşită… precum imensitatea mării. Da, marea este un martor perfect pentru cei ce se iubesc!
Reflexii în oglindă – găsiţi pe pagina lui Sorin.
Wordless Wednesday (CCXXIII)
Marea înspumată…
“Miercurea fără cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen.
Vă doresc numai zile frumoase!
Cer plumburiu…
Răsfoinind printre fotografiile făcute la mare anul acesta, am găsit câteva dintr-o zi cu cer plumburiu, când marea nu a fost prea prietenoasă cu cei veniţi în vizită la ea. Nu doar norii, care se încăpăţânau să nu se împrăştie şi să lase locul soarelui, dar şi vântul rece şi stropii răzleţi de ploaie, parcă voiau să ne îndepărteze de ţărmul mării. Valurile au început şi ele să se înalţe nervoase, încât nimeni nu a mai cutezat să încerce o baie. Cu toate acestea, oamenii au venit la plajă, bucuroşi să fie în preajma mării, să-i admire imensitatea, să-i asculte muzica valurilor, însoţită de ţipătul pescăruşilor. Chiar şi într-o astfel de zi mohorâtă, o plimbare de-a lungul ţărmului este o încântare!
Cu gândul la zilele petrecute la mare, v-am adus şi aceste fotografii mai puţin luminoase, dar tot frumoase. Şi cum am avut parte de câteva zile caniculare, poate aceste poze ne vor transmite… un pic de răcoare şi de briza mării.
Vă doresc să aveţi numai zile frumoase şi răcoroase!
Reflexii marine
O legendă din timpurile străvechi spunea că Zeiţa frumuseţii s-a născut în chip miraculos din spuma mării… Poveşti care ne-au încântat copilăria şi de care ne amintim atunci când suntem în preajma mării sau a munţilor sau a altor locuri cu adevărat magice. Aşteptând cu emoţie spectacolul răsăritului soarelui la malul mării, am admirat spuma valurilor care mângâiau lin malul mării. O încântare să asculţi această minunată muzică a mării, mai ales la momentul începutului unei zile…
Pentru că este vremea vacanţelor, v-am oferit aceste fotografii de la mare, dorindu-vă să ajungeţi acolo cât mai degrabă. Să aveţi un weekend frumos şi plin de bucurii!
Reflexii în oglindă – o idee a lui SoriN.
Sursa video aici.
Wordless Wednesday (CXX)
„Chipeşul„
“Miercurea fără cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen.
Să aveţi o zi de miercuri frumoasă!
La malul mării…
Marea rămâne pentru fiecare dintre noi un loc fascinant! În faţa întinderii nesfârşite de apă, rămâi… fără cuvinte! Asculţi vrăjit sunetul valurilor înspumate ce se lovesc când mai furioase, când mai blând, de ţărm. Ţipătul pescăruşilor ce brăzdează cerul, întregeşte muzica mării!
Chiar şi când cerul este acoperit de nori grei, ameninţători, parcă prevestind furtuna, nu-ţi vine să pleci de lângă mare…
Valuri…
…înspumate…
La ţărm…
Nori negri…La ţărmul mării
Vara a trecut atât de repede… Amintirea locurilor frumoase pe unde am trecut fiecare dintre noi, rămâne în suflet ca o căldură atât de plăcută. Sunt locuri care parcă s-au „lipit” de inima noastră, încât le purtăm cu noi oriunde ne-am duce.
Un petic de cer… un copăcel firav…”covorul” nesfârşit al mării… Atâta albastru … doar albastru … numai albastru…
Stâncile atât de frumos „sculptate” de vânturi, de ploi, de valurile mării…
Copaci ce dau un pic de umbră răcoroasă în arşiţa soarelui de la amiază…
Vestigii ale trecutului … „urme” ale trecerii celor ce-au fost odinioară…
O poartă către … infinit!
Trepte ce urcă sau … coboară … tocite de timp şi de paşii uitaţi ai celor ce au fost cândva „trecători” prin această lume…
Linia orizontului…
Şi „semne” ale credinţei … ale dăinuirii…
Cer… apă … pământ…
Şi nesfârşitul mării….
La mare în februarie…
În orice perioadă a anului ne-am reîntâlni cu ea, este mereu fascinantă. Marea ne fascinează cu măreţia ei, cu întinderea nesfârşită de ape, cu albastrul întunecat în care ne odihnim privirile, cu zbaterea necontenită a valurilor care se sparg în stâncile de pe mal sau se risipesc pe plaje, cu stolurile de pescăruşi care străbat cerul ca nişte săgeţi, alungând liniştea cu ţipetele lor. Pe timp frumos sau vreme furtunoasă, marea ne uimeşte, ne atrage, ne farmecă…
Vara este prin excelenţă anotimpul mării. Ajungi chiar să crezi în miezul verii că toată lumea s-a mutat la mare! Aglomeraţie multă, linişte puţină. Aproape că nu ai cum să rămâi singur cu marea, măcar câteva clipe. Căci în preajma ei poţi să ai atât de puternic un sentiment al regăsirii propriei persoane. Tu şi marea…
Iarna însă, când vremea rece ne strânge pe toţi în case, la căldură, pe ţărmul mării e aproape pustiu. Numai ici, colo, mai vezi câte o siluetă zgribulită, rătăcind pe malul mării, măturat de vânturi puternice şi valuri înfricoşătoare, care se zdrobesc cu putere de ţărm. Când iarna cea zgribulită dă semne de rămas bunfăcând loc gingaşei primăveri, razele soarelui învăluie marea într-o lumină atât de frumoasă. Iar oamenii ies din casele lor, atraşi de semnele primăverii şi admiră pe mai vechea lor „cunoştinţă” – marea.
Pentru cei ce iubesc marea, dar nu stau în preajma ei ca să o poată vizita mai des, gândul la mare se preschimbă în dor, iar dorul în nerăbdarea de a se lăsa cuprinşi de vraja mării, în mult aşteptatele vacanţe.
Anul acesta iarna nu ne-a oferit prea multe spectacole de forţă, aşa cum ne obişnuia în fiecare an. Zilele geroase (puţine de altfel), mohorâte, triste, au lăsat loc în mai multe rânduri şi unor zile frumoase, însorite, incredibil de calde, care ne-au bucurat nespus. Într-o astfel de zi, oriunde te-ai afla, nu poţi să rămâi indiferent la toate frumuseţile pe care ni le-a lăsat Dumnezeu.
Chiar dacă suntem abia la început de februarie, iar până la vară mai este încă mult, marea rămâne la fel de frumoasă, de fascinantă… Convingeţi-vă!
Albastru nesfârşit…
Linişte…
Copac la malul mării…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu